Tania Furnea, un artist vizual care împleteşte tradiţia cu arta

Tania Furnea își lansează colecția  „I AM HERE”, o familie de rochii și cămăși cu croi și broderie tradițională.

Marca personală a colecției o reprezintă mânecile bufante, specifice cămășilor românești, și broderia optzecistă din Țara Năsăudului, lucrată manual pentru această prezentare chiar de sătencele de pe Valea Someșului.

„I am here” este provocarea artistică a Taniei, care, pe veșmintele sale, aduce cusăturile năsăudene în dreptul inimii. Astfel, ea recunoaște însemnele frumosului din casele transilvane, așa cum a fost el înțeles și redat în perioada comunistă. Conceptul „I am here” urmărește reînsuflețirea stilului folosit de câteva generații de femei din zona Năsăud, la finalul secolului trecut.

Este prima colecție de sine stătătoare a Taniei, după cel mai recent experiment al său, când s-a jucat cu broderia specifică Năsăudului, potrivind-o pe haine din denim.

Expoziția-eveniment, aduce alături de rochii și cămăși și cincizeci dintre desenele creatoarei.

Tania Furnea este artista care crede în amprenta tradițională interpretată în cheie modernă:

“Vă invit la o incursiune grafică în formele designului vestimentar năsăudean. Am copilărit la Năsăud, lumea bunicilor mei, care are o componentă a formelor încă nedescoperită, specifică marilor metropole. Sunt convinsă că liniile tradiționale din zona Năsăudului pot fi foarte actuale, chiar în trend, la New York de exemplu. Important este să vezi simplitatea lor, motiv pentru care desenele mele anticipează liniiile arhaice, dar contemporane, ale hainelor din noua colecție. În fond, mă definește contrastul dintre urban și rural, fără extravaganțe.’’

“I AM HERE – cred că înseamnă pentru Tania conștientizarea propriei calități de artist față în față cu o provocare de mari dimensiuni care este motivul popular românesc din zona Bistriței. Trecut, prezent și viitor într-un produs artistic” , apreciază pictorul Francisc Chiuariu.

Tania Furnea, fiica legendarului poet și caricaturist Traian Furnea, s-a născut în orașul Năsăud, dar a crescut și a învățat la București. Are 24 de ani și a absolvit Facultatea de Arte Plastice, secția de grafică a Universității Naționale de Arte. În prezent, este în ultimul an de master, la UNArte, cu un proiect de simbioză între rural și urban.

Colecția „I AM HERE – primăvară / vară 2017” aduce în prim plan sentimentul apartenenței. Broderia tradițională românească este așezată în dreptul inimii, pentru că oriunde ne-am afla cel mai drag loc de pe lume rămâne, întotdeauna, acasă.–

Marca distinctă o reprezintă mânecile bufante, caracteristice cămășilor românești și broderia optzecistă transilvană, lucrată manual, special pentru această colecție.

Cămășile și rochiile sunt confecționate din materiale prietenoase, țesături din bumbac cusute cu răbdare, fiindcă ne dorim o abordare lentă în procesul creației. Numai o astfel de apropiere înfăptuiește un produs valoros și durabil…

„TAINA 25” este o platformă de modă și de artă născută în Transilvania, fondată de artistul vizual Tania Furnea, în anul 2015.

 

Cura de detoxifiere cu apă de lămâie

Primăvara toată lumea se îmbulzeşte să urmeze cure de detoxifiere. Dupa luni în care nu ne-am îngrijit prea tare organismul, vrem să redevenim energice şi suple. Şi dacă s-ar putea într-un timp scurt ar fi perfect!

Una dintre dietele care promite să ne scape de toxine rapid şi uşor este cura de detoxifiere cu apă şi lămâie. Practic, în fiecare dimineaţă trebuie să bem un pahar de apă călduţă în care am stors jumătate de lămâie şi apoi să continăm cu câteva pahare de apă de lămâie pe parcursul zilei. Susţinătorii curei cu apă de lămâie susţin că aceasta ne va ajuta să scăpăm de toxine, să pierdem în greutate, că fiind asemănătoare sucurilor gastrice va ajuta la producţia de bilă şi la funcţionarea corectă a ficatului şi ne va alcaliniza organismul, făcându-l puternic împotriva bolilor.

Cum ar zice americanii „Hell, yeah!” sună atât de bine, încât nu ştim ce mai aşteaptă femeile să redevină suple şi sănătoase.

Citeşte GRATUIT un e-book despre puterea fitohormonilor!

Părerile sunt împărţite

Scepticii dietelor de detoxifiere spun că nu este nevoie de nici o cură pentru că organismul nostru se curăţă singur cu ajutorul pielii, sistemului urinar, al celui digestiv şi a celui hepato biliar. Nu neagă însă anumite avantaje ale apei de lămâie, printre ele numărându-se un aport de vitamina C, antioxidanti si potasiu care ajută la o absorbţie mai bună a fierului.

Părerile contra sunt formulate mai ales împotriva variantei dure de detox care spune că un consum exclusiv de apă de lămâie pentru câteva zile ne va aduce cele mai multe beneficii.

Nutriţioniştii spun că detoxifierea nu poate avea loc în lipsa unor fibre care să contribuie la stimularea tranzitului intestinal, acolo unde se acumulează cele mai multe toxine. În plus, un consum exclusiv de apă de lămâie, duce la înfometare, asociată de obicei cu dureri de cap, ameţeli, lipsă de energie şi stări de rău.

Cea mai bună dietă

Revenind la dieta potrivită de detoxifiere, medicii ne recomandă un consum mărit de apă,  fructe şi legume bogate în fibre, vitamine şi minerale. Corpul nostru uimitor este capabil să preia tot ce este mai bun în acestea şi să ne ajute să redevenim energice într-un timp scurt!

Apa de lămâie poate fi o alegere sănătoasă atâta timp cât o consumăm pentru perioade scurte de timp şi doar înaintea micului dejun.