Poate fi infidelitatea benefică pentru relaţia de cuplu?

Conform convingerilor generale, infidelitatea induce, într-un cuplu, sentimentul de trădare şi de abandon care, la rândul său, se poate concretiza într-o separare a perechii sau poate duce chiar la divorţ. Psihologul și psihoterapeutul de cuplu de renume internațional, Esther Perel crede însă că infidelitatea poate fi un factor care poate întări relaţia de cuplu. Considerată drept unul dintre experții relaționali ai zilelor noastre, aceasta este de părere că, într-o anumită măsură, infidelitatea poate fi benefică – în sensul că poate reprezenta primul pas către un bilanţ real al relaţiei de cuplu.

În acest mod, perechile sunt nevoite să se ocupe, concret, de problemele care au dus la această situaţie – iar, în momentul în care se ajunge la discuţii echilibrate şi constructive, creşte şi şansa ca relaţia să devină mai puternică, mai sinceră şi mai profundă decât înainte. „Nu este corect să împingem oamenii să divorţeze şi să creadă că divorţul este întotdeauna soluţia cea mai bună“, spune Perel, care este de părere că infidelitatea este atât de traumatică deoarece ne ameninţă securitatea emoţională. Cu toate acestea, crede ea, o aventură nu înseamnă, întotdeauna, şi sfârșitul unei relații!

Psihoterapeutul spune că adulterul a existat de când s-a inventat căsătoria, iar, de-a lungul istoriei, bărbații au fost liberi să înșele fără urmări grave, beneficiind de o grămadă de „scuze” biologice și evoluționiste care le justificau nevoia de a „hoinări” – prin urmare, dublul standard e la fel de vechi ca însuși adulterul. Perel mai crede că deoarece nu există o definiție universal acceptată a ceea ce înseamnă infidelitatea, estimările privind procentajul celor care înșeală în cuplu variază mult, de la 26 la 75 %. Un lucru e cert: 95% din noi spun că e îngrozitor ca partenerul să mintă în legătură cu o aventură, dar cam tot atâția spun că ar proceda exact la fel dacă ar avea ei o aventură.

În principiu, infidelitatea ar fi traumatizantă deoarece amenință modul în care ne raportăm la noi înşine, la sinele nostru. În condiţiile în care divorţul reprezintă, în zilele noastre, o soluţie pentru a evita infidelitatea, întrebarea care se pune, atunci este „dacă putem divorța, de ce mai avem aventuri”? „Contrar a ceea ce ați putea crede, idilele sunt prea puțin legate de sex și mult mai mult de dorință: dorința de atenție, de a te simți special, de a te simți important. Structura unei aventuri, faptul că nu poți nicicând să ai iubitul, ține dorința vie. Ăsta e un mecanism al dorinței, deoarece ambiguitatea te face să dorești ceea ce nu poți să ai”, notează psihoterapeutul.

Esther Perel spune că ne putem vindeca după o aventură, dacă putem transforma o criză într-o oportunitate. Dacă partenerii vor putea purta discuții profunde, sincere, deschise, așa cum nu au mai avut de mult, vor deschide drumul unui nou tip de adevăr – crede expertul în relaţiile de cuplu.

Exercițiu de sinceritate cu o cămașă albă

La început de martie, fotograful Ștefan Neagu ne invită să luăm parte la un exercițiu de sinceritate. Aparent, in rolul principal a fost „distribuit” un obiect: o simplă cămașă albă. Protagonistele sunt însă, în realitate, femeile pe care artistul le-a îmbrăcat în respectiva piesă de îmbrăcăminte, pentru a le dezbrăca de convențiile și măștile impuse de societate.

Pentru a-și (re)descoperi identitatea, o femeie are nevoie de un exercițiu de sinceritate. O cămașă albă, simplă, poate anula impresiile parazite (inclusiv nevoia confirmării celorlalți/CELORLALTE), astfel încât autoevaluarea poate fi înfăptuită cu privirea senină. Albumul „The White Shirt” este rezultatul unui proiect fotografic început acum 5 ani – cinci ani de căutare a frumuseții firescului, surprins in cele 57 de fotografii. „Mi-am dorit sa portretizez femeia “dezbrăcată” de diferitele măști pe care este nevoită să le poarte, “presată” de standardele uneori nerealiste impuse de societate… Imagini senzuale, care să vorbească despre emoții. De la fericire la tristețe, de la zâmbet la melancolie”, spune Ștefan Neagu.

Cea mai mare parte dintre femeile care apar în imagini sunt prietene dragi, care au răspuns cu încredere propunerii sale de a le fotografia „așa cum sunt”. A fost și ca un exercițiu de auto-(re)-evaluare psihologică, mărturisește artistul, uneori sesiunea foto fiind ca un pansament emoțional, alteori o confirmare a propriilor calități și a creșterii încrederii în propria persoană. De unde vine întrebarea: poate reprezenta o ședință foto și o formă de terapie?…

A reușit Ștefan să îndepărteze măștile femeilor pe care le-a fotografiat pentru acest proiect? O întrebare cu nouăsprezece răspunsuri care aparțin femeilor pe care le puteți vedea în paginile acestui album. Care a fost rolul pe care l-a jucat această cămașă albă? Cred că a fost un pretext foarte bun pentru descoperirea de sine. Am avut la dispoziție câțiva ani să mă gândesc la ideea lui Ștefan, cu nenumărate discuții și dezbateri legate de această cămașă albă. Am asistat la nerăbdarea de a vedea forma finală a acestui proiect; și m-am întrebat de ce. Cred că răspunsul se găsește atât în scrierile lui Freud despre proiecții, cât și în ideile credințelor spirituale actuale: cei din jur sunt o oglindă în care ne reflectăm; cu bune sau cu rele, regăsim în ceilalți părți din noi” scrie, în prezentarea albumului, Cristina Ciocea.

Albumul, aflăm, este un proiect de fotografie nud atipic, în care artistul a încercat să descopere femeia și să aducă la suprafață universul interior pe care aceasta îl ascunde sub presiunea perfecționismului. Mai mult, Ștefan Neagu s-a descoperit pe sine în fiecare dintre aceste femei, care au devenit o oglindă pentru el – subiectul fotografiei fiind important doar în măsura în care îl reflectă pe fotograf.

Ștefan Neagu s-a îmbrăcat într-o cămașă albă simplă, a ales nouăsprezece nume care să-l definească, și-a luat alt chip și, în zgomot și tăcere, de-a lungul a cinci ani, și-a creat cadrele potrivite pentru o temeinică descoperire de sine”, se spune în prefața albumului. A putut să se auto-descopere? A reușit să finalizeze exercițiul de sinceritate?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, artistul Ștefan Neagu ne invită la lansarea albumului foto „The White Shirt”, sâmbătă, 10 martie, ora 19:00, la Gallery (București, str. Leonida 9-11).

Ziua îndrăgostiților: de la vin și sex, la felicitări romantice de Sfântul Valentin

Ne place sau nu, Valentine’s Day se sărbătorește, și la noi, pe 14 februarie! Trebuie să știți, însă, că – deși acum respectiva zi are doar conotații romantice legate inevitabil de dragoste, surprize frumoase, felicitări, bomboane și invitații la cină – istoria Zilei Îndrăgostiților este extrem de diferită față de ceea ce celebrăm în prezent. O mare parte din originile sărbătorii din februarie sunt încă necunoscute, dar ceea ce știm cu certitudine ne demonstrează că firea umană este fascinantă – și nu întotdeauna romantică! Ca să sintetizăm: la origini, sărbătoarea de la mijlocul lui februarie nu a fost despre romantism și dragoste ci despre sacrificii, sânge, mult vin și sex.

Concret: înainte de Sf. Valentin, a existat un vechi festival roman, numit Lupercalia, dedicat zeului fertilităţii, Lupercus, şi Iunonei. În timpul sărbătorii, preoții practicau un ritual de purificare ce implica sacrificiul de capre şi consumul excesiv de vin. Ulterior, preoţii ase dezbrăcau și alergau pe străzi, lovind femeile care le ieşeau în cale cu pieile jupuite de pe animalele sacrificate. Chiar dacă, la prima vedere, gestul pare oribil, femeile din acea vreme nu erau deranjate de loc de ritual ba, mai mult, chiar își doreau să fie „bătute” cu blana sângerândă, pentru că se spunea că prin acest ritual îşi pot îmbunătăţi fertilitatea și, implicit, şansele de a da naştere unui copil.
Urma apoi ceremonialul loteriei. În timpul Lupercaliei numele fetelor erau scrise pe bilețele și se adunau apoi într-un vas, de unde erau extrase de către băieți. Astfel, fiecărui băiat îi revenea o parteneră de sex pentru tot restul sărbătorii. Conform credințelor vremii, perechile formate ar fi trebuit să reziste împreună tot anul și, ulterior, să se căsătorească, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relaţie fizică de moment.

Nicolas Poussin, Triumful lui Pan

După apariția creștinismului, în încercarea de a evolua de la tradițiile păgâne ale Lupercaliei, biserica a adaptat această sărbătoare: deși a rămas o celebrare a fertilității și a dragostei, nivelul de alcool consumat cu această ocazie s-a redus considerabil iar loteria fetelor a fost înlocuită cu loteria sfinților: tinerii extrăgeau din vas numele unui sfânt al cărui mod de viaţă trebuiau să-l urmeze în cursul anului. Din păcate, obiceiul nu a fost de loc pe placul tinerilor şi este abolit în secolul al XIV-lea. În schimb, s-a păstrat tradiția ca cei care se simpatizează să își dăruiască, reciproc, simboluri ale afecțiunii.

Numele Sfântului Valentin începe să fie legat de această sărbătoare în timpul domniei lui Claudius al II-lea, primul împărat roman care s-a declarat creștin. Acesta era de părere că soldaţii însuraţi nu mai luptă la fel de bine şi s-a declarat împotriva mariajului dintre tineri. Preotul Valentin din Roma susținea, dimpotrivă, că mariajul este binecuvântat de Dumnezeu, astfel că a început să organizeze căsătorii secrete, împotriva regulamentelor oficiale. Trădat fiind, a fost închis și condamnat la moarte prin decapitare. Legendele spun că s-ar fi îndrăgostit de fiica paznicului și că, înainte de execuția planificată pentru 14 februarie, ar fi apucat să îi trimită acesteia un bileţel cu însemnarea „pentru Valentina mea” (cu varianta „al tău, Valentin”). Povestea a devenit tot mai populară iar Lupercalia s-a transformat, începând cu secolul al V-lea, în sărbătoarea Sfântului Valentin. „Responsabil” pentru această sărbătoare ar fi fost Papa Gelasius I (prelat de origine tunisiană, berberă), care ar fi promovat-o în încercarea de a stopa tradițiile păgâne ale romanilor.

În evul mediu, când au înflorit tradițiile cavalerești, sărbătoarea a devenit cu adevărat populară. S-a reluat tradiția loteriei și a perechilor formate cu ajutorul bilețelelor extrase din urnă. Cavalerul era obligat să își scrie pe mânecă numele domniței și să o protejeze apoi tot anul. Prima documentare a Zilei Îndrăgostiților ca sărbătoare romantică îi aparține lui Geoffrey Chaucer în 1382, în opera „Parlement of Foules”, ca fiind „ziua în care orice pasăre își alege perechea”. Poemul a fost scris în onoarea aniversării logodnei dintre Richard al II-lea şi Anna de Boemia. O altă veche poezie scrisă cu ocazia zilei îndrăgostiţilor îi aparţine lui Charles, duce de Orleans, care o adresează soţiei sale în timpul prizonieratului din Turnul Londrei. În 1537, regele Henric al VIII-lea stabileşte prin decret regal ca întreaga Anglie să sărbătorească Ziua Îndrăgostiţilor pe 14 februarie.

Pentru cei care nu aveau destulă imaginație și talent la scris, au apărut, în secolul al XIX-lea, cărticele cu mesaje de dragoste – acestea s-au dovedit a fi extrem de utile, astfel că popularitatea lor crescută a dus la apariția felicitărilor de Ziua Îndrăgostiților. Conform statisticilor recente, în prezent se transmit, cu această ocazie, mai bine de un miliard de cărţi poştale, felicitări, scrisori de dragoste şi e-mailuri pe tot globul.

Până la urmă, chiar dacă nu toți sunt fani ai acestei sărbători, să nu uităm totuși că reprezintă un pas timid către primăvară, anotimpul în care natura înflorește iar păsările și albinele (tare ne mai plac șabloanele!) își caută perechea. Haideți să uităm despre obiceiurile sălbatice ale romanilor și să ne găsim puțin timp pentru a cumpăra repede felicitări, ursuleți de pluș, cutii cu bomboane și buchete de flori. Cu tot consumerismul inevitabil asociat evenimentului, sunt oricum mai bune decât o piele sângerândă de capră!

Astăzi o iubește, mâine o snopește!

La fiecare 30 de secunde o romanca e tinta violentei fizice


Pentru că tot se apropie Valentinul și Dragobetele și 1 Martie și 8 Martie, iar pe online începe să se vorbească doar despre dragoste, iubire, îndrăgosteală, fluturi în stomac, cât de minunată e ea, cât de mult o iubește, despre sugestii de cadouri și surprize frumoase, m-am gândit că nu ar strica să ne gândim un pic și la reversul medaliei.

Da, azi o iubește, nu mai poate fără ea, e cea mai minunată, e dragostea vieții lui, e perfectă, e jumătatea care îl întregește, viitoarea mamă a copiilor lui, neprețuita. Mâine, sentimentele își mai pierd din intensitate: mda, e oarecum perfectă (!), dar mai are și defecte. O iubește, dar mai moderat, așa, mai domol un pic, că doar el e bărbatul din casă nu clește de rufe. După ceva vreme, începe să își dea seama că ea nu e chiar cum își închipuise, că are (și o) personalitate și că răspunde fix atunci când ar trebui să-și țină gura. Și descoperă că nu privește lumea așa ca el, că nu îi apreciază îndeajuns anturajul, eventual că nu gătește pe placul lui sau că nu face/curat în casă ca o gospodină adevărată.

Și uite așa ajunge la ideea că o corecție nu i-ar strica! Din când în când, ca să își mai bage mințile în cap și să nu se mai creadă buricul pământului. Mai întâi, una verbala – niște „dumnezei” bine plasați fac minuni la propriu, zic unii. De la înjurătură la o palmă după ceafă sau un șut în fund nu e mare distanță, că din străbuni se zice că bătaia e ruptă din Rai. Și dacă nici așa nu-și bagă mințile în cap, o dă afară din casa LUI să se ducă de unde a venit și să zică și mersi că nu a băgat cuțitul în ea, să vadă cine e șeful!

Știu că am exagerat, dar mai știu și că, doar de la începutul acestui an, două femei au fost omorâte de către partenerii lor. Una dintre ele se afla chir sub ordin de protecție! Iar cifrele referitoare la cazurile de violență domestică, date de curând publicității, sunt mai mult decât îngrijorătoare. Aflăm astfel că, la fiecare 30 de secunde, o româncă e ţinta violenţei domestice, adică aproape 1,2 milioane de românce se confruntă cu violența (verbală sau fizică!). Din păcate, discuțiile despre soluționarea acestui fenomen mi se par a fi purtate – deocamdată! – doar la modul declarativ. De ce? Pentru că, pe lângă partea concretă, de modificare a legislației și de sprijin total al autorităților, ar trebui făcute schimbări majore de mentalitate, care nu se pot produce decât în timp, educând generațiile – în condițiile în care 60% din români tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate.

Ca să revin la partea de protecție și sprijin al autorităților, am citit că, în acest moment, singurul instrument pe care victima îl are în legislația românească este mandatul de restricție. Până la obținerea lui este însă cale lungă, iar cu respectarea lui e o adevărată poveste. Durează aproximativ 72 de ore pentru ca ordinul să fie emis, însă ca acest lucru să fie posibil, femeile au nevoie de probe audio, video, de martori, dar și de un certificat medico-legal. Statisticile mai arată că, deși obținut acest mandat, 20% dintre ordinele de protecţie sunt încălcate de agresori. Judecătorii, se pare, nu cred că e nevoie de schimbarea legii în acest moment. Centre de protecție, care să ofere sprijin pentru femeile abuzate, iar nu prea avem – sau sunt atât de puține și de puțin popularizate încât victimele nu tiu de existența lor.

O inițiativă recentă constă în demersul făcut de 88 de organizații, grupuri informale, cabinete profesionale – membre în Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (Rețeaua VIF), care solicită adoptarea de urgență de măsuri de monitorizare a respectării ordinelor de protecție și de armonizare a legislației noastre cu prevederile Convenției de la Istanbul.

Protectie gratuita pentru femeile abuzate

Până atunci, însă, mi se pare bine de știut că, pe lângă poliție, femeile abuzate care dețin un ordin de protecție se mai pot adresa și altcuiva: nesperat, inițiativa vine de la BGS, care asigură gratuit serviciul „Viața fără violență. Pentru a beneficia de monitorizare și intervenție gratuită, victima trebuie să facă dovada abuzului printr-o serie de documente, pe care le găsiți specificate pe pagina din link-ul de mai sus. Tot acolo aflăm că serviciile de monitorizare și intervenție sunt disponibile gratuit pe o perioadă de 12 luni, iar echipamentul de monitorizare este proprietatea BGS și este dat în custodie clientului.

Dana Donofrei, de la supraviețuitor la învingător!

Calendarul a marcat, pe 4 februarie, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, iniţiativă care are drept scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală. Începând cu anul 2016 şi până în 2018, sloganul sub care se desfăşoară Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este „We Can. I Can”, un îndemn atât colectiv, cât şi individual de a lupta împotriva cancerului.

Un slogan puternic și care îndeamnă, totodată, la optimism. Nu știu dacă Dana Donofrie a știut despre sloganul acesta atunci când a hotărât să se transforme din supraviețuitor în învingător și când, în loc să se gândească la sfârșit, a creat o afacere destinată să le ajute pe femeile care au învins cancerul.

Dana Donofree si tatuajele sale superbe

Dana Donofree, așa cum o știu americanii, a suferit o dublă mastectomie la vârsta de 28 de ani. Cicatricile de pe sâni au făcut-o să se simtă mai puțin feminină. Prima reacție și modul în care a dorit să își împărtășească experiența cu alte femei care suferă de cancer sau au supraviețuit bolii a fost să își decoreze trupul cu tatuaje superbe și să pozeze pentru a le da curaj și celorlalte! Pasul următor a pornit de la o necesitate: după mastectomie a realizat că sutienele pe care le avea nu mai erau bune de nimic și că pe piață nu se găsește lenjerie pentru femeile cu probleme asemănătoare ei. Pasul următor l-a reprezentat AnaOno Intimates, o companie fondată de ea și pe care o conduce în prezent.

Designerul Dana Donofrei a creat o lenjerie adaptată fiecărei etape a cancerului şi tratamentelor urmate, confecționată din materiale naturale, fine, fără substanţe nocive sau iritante, la prețuri accesibile. Toate obiectele de îmbrăcăminte au dimensiuni diferite, cu sau fără simetrie, pentru morfologia definitivă sau înainte de reconstrucţie. În doar câțiva ani, inițiativa Danei s-a transformat nu doar într-o companie de succes, dar a pus și bazele unei importante campanii de strângere de fonduri pentru cele ce luptă cu boala.

Prin urmare, anul trecut, în februarie, femeile care au supravieţuit cancerului de sân au avut curajul de a se urca şi de a defila pe podium în cadrul New York Fashion Week. Prezentatoarea evenimentului a fost Mira Sorvino, ea însăși o luptătoare și o supraviețuitoare. Cele 16 modelele care au prezentat lenjeria în cadrul prezentării AnaOno Intimates au avut curajul de a-și arăta semnele vizibile ale intervențiilor chirurgicale într-un spectacol ce a avut ca scop strângerea de fonduri caritabile. Iar rezultatul a fost unul uimitor, toți banii strânşi fiind direcţionaţi către Cancerland, un proiect non profit destinat susţinerii şi mobilizării celor afectați de această maladie.

Mai multe informații despre colecția prezentată la New York și despre Dana Donofree găsiți aici, aici sau aici! The New York Times a dedicat acestor luptătoare pagina „Faces of Breast Cancer”, o galerie impresionantă e portrete.

Ziua Internațională a Bolilor Rare

Alianța Națională pentru Boli Rare, în parteneriat cu European Organisation for Rare Diseases, organizează, și în acest an, Campania de Ziua Internațională a Bolilor Rare pe tot parcursul lunii februarie.

Peste 30 de milioane de oameni sunt afectaţi de boli rare în Uniunea Europeană, adică 8% din populaţie. Obiectivele campaniei lansate, atât în România, cât şi in Europa, sunt sensibilizarea factorilor de decizie şi a publicului larg cu privire la bolile rare şi la impactul acestora asupra vieţii pacienţilor.

Alianța Națională pentru Boli Rare din România a fost înființată la inițiativa Asociației Prader Willi din  România în august 2007, printr-un proiect finanțat de CEE Trust.  Pentru înființarea Alianței și-au reunit eforturile  32 de membri fondatori: organizații de boli rare și grupuri de pacienți pentru care boala este atât de rară încât nu există o asociație. Misiunea ANBRaRo este aceea de a dezvolta și derula activități de lobby și advocacy pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților cu boli rare din România.

Printre obiectivele asociației se numără dezvoltarea unei rețele naționale formată din reprezentanții cheie ai organizațiilor de pacienți, comunitate și instituții publice; propunerea unei strategii naționale pentru abordarea bolilor rare și implementarea ei în colaborare cu Ministerul Sănătății – Plan Național de Boli Rare; organizarea unor campanii de informare privind bolile rare – anual  Ziua Bolilor Rare, conferințe, Proiectul Europlan; crearea și organizarea unor programe de formare privind abordarea bolilor rare (pentru toți actorii sociali implicați); colaborarea cu organizații și persoane private din țară și străinătate, preocupate de aceeași problematică precum și sprijinirea și orientarea grupurilor și organizațiilor noi.

Reprezentanții ministerului român al Sănătății au afirmat că se are în vedere extinderea numărului centrelor de referinţă în tratarea bolilor rare.  În prezent, în România există 12 centre de referinţă în tratarea bolilor rare, iar Ministerul Sănătăţii are în vedere extinderea acestui număr de centre. Din păcate, însă, România nu are un registru naţional de boli rare şi nici ghiduri clinice în acest domeniu.

Bolile rare sunt acele boli care afectează nu mai mult de 5 persoane din 10 000. Per ansamblu, între 6 000 și 8 000 de boli rare afectează viața de zi cu zi a aproximativ 30 de milioane de oameni din UE – dintre care mulți sunt copii. Bolile rare și complexe pot provoca probleme cronice de sănătate, iar multe dintre ele pun viața în pericol. De exemplu, numai în cazul cancerului există aproape 200 de tipuri rare care afectează anual peste jumătate de milion de persoane din Europa.

Aceste boli au un impact substanțial asupra celor afectați, asupra familiilor și îngrijitorilor lor, iar adesea pacienții nu sunt diagnosticați corect, din cauza lipsei de cunoștințe științifice și medicale sau din cauza accesului dificil la expertiză. Fragmentarea cunoștințelor despre bolile rare și numărul mic de pacienți care suferă de fiecare boală în parte fac ca acest domeniu să aibă o valoare adăugată deosebită la nivelul UE.

Rețelele europene de referință (RER) sunt rețele virtuale care reunesc furnizorii de asistență medicală din întreaga Europă în vederea soluționării cazurilor medicale complexe sau rare, care necesită un tratament foarte specializat și o concentrare de cunoștințe și resurse. RER sunt înființate în temeiul Directivei UE privind drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale, care în același timp facilitează accesul pacienților la informații privind asistența medicală, oferindu-le astfel mai multe opțiuni de tratament.

În practică, RER dezvoltă noi modele de asistență medicală inovatoare, noi unelte de e-Sănătate, noi soluții și dispozitive medicale. Rețelele vor încuraja cercetarea prin studii clinice la scară largă, vor contribui la dezvoltarea de noi produse farmaceutice, vor duce la economii de scară și vor asigura o utilizare mai eficientă a resurselor costisitoare, ceea ce va avea un impact pozitiv pentru durabilitatea sistemelor naționale de asistență medicală, precum și pentru zeci de mii de pacienți din UE care suferă de boli și afecțiuni rare și/sau complexe.

RER sunt sprijinite de instrumentele europene transfrontaliere de telemedicină și pot beneficia de o serie de mecanisme de finanțare ale UE, cum ar fi „Programul UE în domeniul sănătății”, „Mecanismul pentru interconectarea Europei” și programul de cercetare al UE „Orizont 2020”.

Susținere diplomatică pentru campania de luptă împotriva violențelor asupra femeilor „Ambasadori în Portocaliu”

Ambasada Franței în România, împreună cu mai mult de 10 alte reprezentanțe diplomatice de la București, a lansat campania de susținere a luptei împotriva violențelor asupra femeilor „Ambasadori în Portocaliu”, ca ecou al campaniei „Orangez le Monde / Orange the World” a Organizației Națiunilor Unite.

Scopul acestei campanii, care se va desfășura pe tot parcursul anului 2018, este creșterea gradului de conștientizare privind problematica violențelor asupra femeilor în rândul publicului neinstituțional și încurajarea inițiativelor pozitive de sprijinire a luptei împotriva acestui tip de agresiuni.

În ziua de 25 a fiecărei luni a acestui an, în semn de reamintire a Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor din 25 noiembrie, un ambasador sau o ambasadoare, care susține această campanie, va adresa un mesaj public de susținere a luptei contra violențelor asupra femeilor, sub forma unui videoclip care va fi publicat pe site-ul oficial sau rețelele de socializare ale ambasadei reprezentate.

Doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, este cea care deschide această campanie, cu un mesaj despre violența domestică și implicațiile acestui tip de agresiune.

„Aș vrea să dedic acest prim mesaj violenței domestice, violențelor din familie care sunt poate la originea tuturor violențelor asupra femeilor. Violența fizică, psihologică, economică, sexuală pe care un partener o poate exercita asupra unei femei, care poate duce chiar la deces,  nu numai că distruge o femeie, dar are un impact și asupra copiilor și, mai mult, poate avea consecințe sociale și economice grave. De aceea, această formă de violență trebuie să fie puternic combătută, chiar dacă, din nefericire, face obiectul unui tabu”, se arată în mesajul doamnei Ramis.

(mesajul integral al doamnei Michèle Ramis poate fi regăsit aici)

Inițiativa acestei campanii, care a aparținut Ambasadei Franței, a venit în contextul în care președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a declarat,  cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor din 2017, că egalitatea dintre femei și bărbați va fi „marea cauză” a mandatului său de cinci ani iar „primul pilon al acestei cauze este eliminarea completă a violențelor asupra femeilor”.

Reduceri la cărți din colecția Pas în doi a editurii Herald

Editura Herald are o colecție interesantă de titluri, intitulată Pas în doi. Sunt cărți care propun diverse abordări ale cuplului, ale relației dintre bărbat și femeie, din perspectiva unor discipline foarte variate: de la istorie culturală la neurobiologie, de la psihologie la istorie și antropologie.

Ei bine, titluri din colecția Pas în doi pot fi găsite săptămâna aceasta cu o reducere de 35%. Să vă dăm câteva exemple de titluri aflate la reducere:

  • Ghidul căsniciei (Harriet Lerner)
  • Abilități de relaționare în cuplu – cum să construiești o relație mai bună (Matthew McKay, Patrick Fanning, Kim Paleg)
  • Cum să ne simțim bine împreună – secretul funcționării relațiilor (David Burns)
  • Sexualitate masculină (Michael Bader)
  • Geografia intimă a femeii (Natalie Angier)

Lista completă o găsiți aici.

Campania se desfășoară în perioada 23-28 ianuarie. Lectură plăcută!

Etnic în România

Fundația Arta din Cluj Napoca a lansat o serie de 10 filme despre 10 dintre vechile minorități din România: minorități mari sau foarte mici, minorități cunoscute sau, dimpotrivă, complet necunoscute majorității.

Cele 10 minorități sunt toate parte dintre cele reprezentate în Parlamentul României: maghiari, germani, evrei, romi, armeni, ucraineni, polonezi, turci, tătari și ruși lipoveni.

Personajul filmului despre minoritatea maghiară este Sandor Miklos, editor imagine în viața profesională, pasionat de dans în viața de după serviciu, care ne introduce în dansurile tradiționale și tradiția dansului la maghiari.

Minoritatea germană din Bistrița – mult mai puțin cunoscută decât cea din Sibiu sau Brașov – ne este prezentată de Thomas Hartig, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bistrița, printr-o incursiune în câteva dintre satele din jurul Bistriței și întâlniri cu câțiva dintre ultimii sași care mai trăiesc în zonă.

O istorie a prezenței evreilor în Cluj-Napoca ne este prezentată prin ochii tânărului blogger Ariel Constantinof, care vizitează locuri și stă de vorbă cu oameni, află povești și filtrează o experiență nouă și diferită.

Învățăm și înțelegem lucruri noi despre minoritatea roma prin intermediul lui Lali Gabor, din neamul gaborilor, care încă practică unul dintre meșteșugurile lor tradiționale – prelucrarea metalelor.

Pe armeni îi cunoaștem într-un oraș despre care puțină lume știe că a avut cândva un nume dat chiar de această minoritate: armenii din Armenopolis, actualul oraș Gherla.

La granița de nord a României mergem să îi cunoaștem pe ucraineni, despre care – din nou – puțină lume știe că reprezintă a treia cea mai numeroasă minoritate din România. Ghidul este Maria Cinga, ea însă realizatoarea unei emisiuni TV la televiziunea publică, studioul din Cluj.

 Polonezii – minoritate puțin cunoscută, care trăiește în zona Suceava – sunt prezentați cu ajutorul a două doamne din comunitate, în două sate din zonă, prin obiceiuri, tradiții, dansuri și monumente.

Despre turcii din România – vechea minoritate turcă, noua minoritate turcă și relațiile dintre ele – vorbim cu o doamnă absolut specială, Fatma Yilmaz, istoric. Informațiile nu sunt doar prezentate, ci sunt puse în context, alături de ritualul de pregătire și servire a cafelei turcești – la ibric și cu caimac.

Pentru a-i cunoaște pe tătari, ne plimbăm printr-unul dintre satele dobrogene cu o comunitate în care încă se mai regăsesc obiceiuri vechi.

Povestea rușilor lipoveni din Delta Dunării o aflăm într-un sat unde a fost cândva una dintre cele mai izolate, dar mai numeroase comunități, dar unde astăzi mai trăiesc doar câteva zeci de locuitori.

Filmele pot fi vizionate pe site-ul mereualaturi.ethnicmarket.ro., alături de alte informații despre proiect, precum și povești despre minoritățile prezentate.

Recensamântul din 2011 arată că în România trăiesc câteva zeci de minorități, care reprezintă circa 11% din populația țării.

Filmele sunt realizate în cadrul proiectului Mereu alături – povești ale vechilor minorități din România, proiect finanțat de AFCN, și în parteneriat cu platforma editorială ethnicmarket.ro

Regizorul filmelor este Dan Curean, realizator de film documentar, profesor, autor al unor filme cum ar fi Gone Wilde, film despre caii sălbatici din Delta Dunării, premiat la numeroase festivaluri internaționale.

Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.