Tangoul = Carlos Gardel

S-a spus despre tango că este un dans al trupurilor și al inimilor. Că este senzualitatea care capătă formă. Că este modul în care poți experimenta sute de lumi diferite și intimități diferite. Că, deși este un dans în care bărbatul propune și femeia acceptă sau nu să urmeze mișcarea, bărbatul care conduce nu are rolul principal. Că este despre improvizație și luptă și alegeri.

De la dansul din cartierele sărace din Buenos Aires și Montevideo, tangoul a ajuns astăzi pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO și are atât de multe subgenuri că te poți întreba care e ăla original. Poate cel pe care îl vezi la Buenos Aires? Sau cel care rezonează cel mai bine cu tine?

Dar nu putem vorbi despre tango dacă nu vorbim despre Carlos Gardel, una dintre figurile proeminente ale istoriei acestui dans și autor al unor tangouri clasice.

Gardel a fost atât de cunoscut și iubit, încât când a murit într-un accident de avion, în culmea gloriei, a fost doliu în toată America Latină.

Toată viața lui este cumva ca un roman sau un scenariu de film: fiu din flori al unei spălătorese, se naște în Franța, ajunge apoi cu mama sa în Argentina, unde începe să cânte în baruri și la petreceri private. Cântă, compune, vânzările discurilor sale sunt uriașe, face filme – nu pentru calitățile sale actoricești, ci pentru că arăta senzațional și cânta minunat, având un succes extraordinar la femei. Moare într-un accident de avion, la doar 45 de ani, când era în culmea gloriei.

Astăzi ascultăm o piesă emblematică pentru tango și pentru Gardel: Por una cabeza

Tangoul lui Carlos Saura

S-a spus despre tango că este un dans al trupurilor și al inimilor. Că este senzualitatea care capătă formă. Că este modul în care poți experimenta sute de lumi diferite și intimități diferite. Că, deși este un dans în care bărbatul propune și femeia acceptă sau nu să urmeze mișcarea, bărbatul care conduce nu are rolul principal. Că este despre improvizație și luptă și alegeri.

De la dansul din cartierele sărace din Buenos Aires și Montevideo, tangoul a ajuns astăzi pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO și are atât de multe subgenuri că te poți întreba care e ăla original. Poate cel pe care îl vezi la Buenos Aires? Sau cel care rezonează cel mai bine cu tine?

Din seria dedicată tangoului, venim astăzi cu o propunere poate un pic atipică, din filmul Tango, regizat de Carlos Saura.

Carlos Saura este un regizor și fotograf spaniol, care vine dintr-o familie de artiști. Omul e un personaj interesant, cu trei căsătorii și un număr necunoscut de copii făcuți în timpul și în afara mariajelor, a făcut filme premiate international, însă pentru tema noastră de azi e interesant din alt punct de vedere. Câteva dintre filmele sale au ca temă diferite dansuri – flamenco, tango, fado, alte dansuri tradiționale.

Iată aici un fragment din filmul Tango:

 

Un tango cu Antonio Banderas

S-a spus despre tango că este un dans al trupurilor și al inimilor. Că este senzualitatea care capătă formă. Că este modul în care poți experimenta sute de lumi diferite și intimități diferite. Că, deși este un dans în care bărbatul propune și femeia acceptă sau nu să urmeze mișcarea, bărbatul care conduce nu are rolul principal. Că este despre improvizație și luptă și alegeri.

De la dansul din cartierele sărace din Buenos Aires și Montevideo, tangoul a ajuns astăzi pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO și are atât de multe subgenuri că te poți întreba care e ăla original. Poate cel pe care îl vezi la Buenos Aires? Sau cel care rezonează cel mai bine cu tine?

Începem astăzi o serie dedicată tangoului. Vă invităm să ascultați piese dintre cele mai diferite – clasice și cunoscute sau dimpotrivă, nume, piese și momente despre care, dacă nu sunteți un pasionat al genului, cu siguranță nu ați auzit.

Astăzi o propunere arhicunoscută: Antonio Banderas, într-o secvență faimoasă.

3 recomandări pentru o seară de duminică, iarna

Astăzi nu avem postarea obișnuită despre un muzician, ci o temă 3 în 1. Ce poți face într-o seară friguroasă de iarnă? Să asculți muzică. Sau să privești un film. Sau să citești o carte.

Dacă aveți chef de muzică, ascultați coloana sonoră a filmului In the mood for love, al regizorului Wong Kar-Wai. Este un mozaic fabulos de piese tradiționale chinezești, cîntate de artiști legendari, cu piese care au marcat o epocă, precum Quizas, quizas, quizas, a lui Nat King Cole. Tema muzicală principală – împrumutată dintr-un film japonez – este absolut tulburătoare. Orice alte cuvinte sînt inutile, cel mai bine este să o ascultați direct aici:

 

Filmul este, la rîndul său, de un erotism tulburător, care transpare din imaginile în slow motion, din coloana sonoră, din gesturile mărunte și complet neerotice, în sine, ale protagoniștilor. De altfel, chiar titlul original în chineză este o metaforă, Anii înfloririi, adică anii tinereții, frumuseții și iubirii.

În fine, fără aparentă legătură cu recomandarea de mai sus, ajungem și la cartea pe care v-o recomandăm spre lectură: Războiul mondial al fumătorilor, al lui Marin Mălaicu-Hondrari. Ce legătură au? vine firesc întrebarea. Să zicem doar atît: atmosfera din cartea lui Mălaicu-Hondrari seamănă mult cu atmosfera din filmul lui Wong Kar-Wai. Iar fumatul din romanul lui Mălaicu Hondrari poate fi înlocuit cu orice altceva. Un fragment care vă va convinge, poate, să cumpărați și să citiți cartea, găsiți aici.

turneu-hondrari-465x390

 

 

Ravi Shankar

Deși parte dintr-o importantă familie bengaleză, desi faimos de mic în India natală, iar apoi de tînăr în anumite medii occidentale interesate de muzica pe care o cînta, Ravi Shankar devine cu adevărat cunoscut international datorită lui George Harrison, unul dintre membrii formației Beatles, și mai ales datorită documentarului realizat în perioada în care Harrison l-a vizitat în India și a luat lecții de sitar.

De fapt, întreaga viață a lui Ravi Shankar este demnă de un film. A fost o legend a muzicii, desi cunoștințele sale erau mult mai vaste. I se mai spunea Pandit, un termen care, în India, îi desemnează pe cei cunoscători de limbă sanscrită, pe cei ce stăpînesc cele patru Vede și ritualurile hindu.

Ravi Shankar este cel căruia i se datorează popularizarea internațională a sitarului, un instrument cu coarde din muzica clasică indiană, cu rădăcini în muzica antică hindu și persană. Dintre cei trei copii ai săi – fiecare născut dintr-o altă relație – Norah Jones, cîștigătoare a multe premii Grammy, este probabil cea mai cunoscută. O altă fiică este Anoushka Shankar, care, asemenea tatălui, cînta la sitar și compune pentru acest instrument.

Astăzi, albumul realizat împreună cu George Harrison: Shankar Family & Friends


https://www.youtube.com/watch?v=DqraDiFz4Ik

Nusrat Fateh Ali Khan  

Daca v-ati uitat vreodata la un film indian, ati fost, poate, impresionati de muzica si costume, de decoruri si peisaje. Ati ris in hohote, ati zimbit ironic.  

Lasind gluma la o parte, in zona de nord a Indiei, unde gasim hindusi si musulmani – bucata aia care se invecineaza cu Pakistanul, acolo deci il gasim pe un domn care se numeste Nusrat Fateh Ali Khan. I se mai spune si Ustad Nursat, unde ustad este un titlu de politete. Ei bine, acest domn, desi este un maestru al muzicii devotionale, este si unul dintre muzicienii care a creat, prin muzica lui, punti de legatura intre muzica Orientului si cea a Occidentului.

In alte parti ale Indiei au facut ceva similar domni precum Zakir Hussain sau Ravi Shankar sau Hariprashad Chaurasia. Dar despre acesti domni vom scrie cu alta ocazie.   Va invitam sa ascultati in acest sfirsit de saptamina un album care, exact cum spuneam mai sus, amesteca intensitatatea lui Nusrat Fateh Ali Khan cu armonia lumii noastre occidentale: albumul Mustt Mustt din 1990.


Zakir Hussain

 

E final de saptamina, deci e timpul pentru putina muzica. Mergem intr-o zona culturala mai putin cunoscuta la noi, adica India. Astazi, despre o legenda: Zakir Hussain – compozitor si muzician, maestru al principalului instrument de percutie al muzicii clasice indiene, tabla.

Ce e acest instrument de fapt? O pereche de tobe inegale ca dimensiune, care seamana foarte mult cu bongo-urile afro-cubaneze si la care se cinta cu ambele miini. Instrumentul este foarte vechi, apare in sculpturi realizate inaintea erei noastre, in diferite temple hinduse. Intrucit muzica indiana se baza in principal pe exercitiu practice si pe transmiterea orala a invataturii, nu exista transpuneri scrise, de aceea este destul de dificil pentru muzicieni din afara Indiei sa o studieze.

Zakir Hussain s-a nascut in India si a fost un copil minune, la virsta de 11 ani sustinea deja turnee. Vine dintr-o familie de muzicieni, tatal sau, Alla Rakha, fiind la rindul sau un foarte cunoscut interpret de tabla, de fapt este cel care a facut acest instrument cunoscut la nivel mondial.

Ca sa intelegeti cit de faimos era deja tatal lui Zakir Hussain, este suficient sa spunem ca Alla Rakha a cintat adesea alaturi de un alt faimos musician indian, Ravi Shankar, interpret de sitar, devenit faimos datorita colaborarii cu formatia Beatles, dar si tatal a doua cunoscute cintarete – Nora Jones si Anoushka Shankar. Despre ei, intr-un alt final de saptamina.

In 1992, albumul Planet Drum primeste primul premiu Grammy acordat vreodata pentru Best World Music Album, iar in 2009, albumul Global Drum Project cistiga premiul Grammy la categoria Best Contemporary World Music Album.

In deschidere, un fragment din albumul Making Music, compus de Zakir Hussain si inregistrat alaturi de Jan Garbarek, John McLaughlin si Hariprasad Chaurasia.