Cynthia Nixon: de la „Sex and the City”, la politică

Cynthia Nixon şi-a anunţat, în urmă cu două luni, decizia de a candida a fotoliul de guvernator al statului New York. Pentru unii, poate părea o veste şocantă, căci imaginea actriţei este puternic legată de rolul avocatei profesioniste, cosmopolite, din serialul de succes „Sex and the City”. E drept, şi acolo interpreta un personaj puternic, luptător, puternic ancorat în realitatea metropolei americane. Însă dincolo de imaginea afişată pe ecrane, Cynthia Nixon este una dintre femeile care au abordat hotărât lumea politicii şi a activismului.

La începutul anilor 2011, ea s-a făcut cunoscută atât pentru faptul că a sprijinit public campania privind căsătoriile de acelaşi sex (actriţa însăşi făcând parte din comunitatea gay), cât şi pentru campaniile sale privind educaţia – în cadrul cărora a criticat decizia de atunci a primarului New York-ului de a reduce bugetele instituţiilor de învăţământ. Mai apoi, nu numai că a militat, în continuare, în sprijinul comunităţii LGBTQ sau pentru accesul la educaţie, ci şi pentru drepturile femeilor, egalitatea de gen, sprijinirea victimelor hărţuirilor sexuale sau împotriva violenţei sau a armelor.

Principalul său adversar în lupta pentru funcţia la care candidează este actualul guvernator, democratul Andrew Cuomo, care ocupă acest post din 2011. „Iubesc New York-ul, şi astăzi mi-am anunţat candidatura pentru guvernator”, scrie actriţa pe pagina ei de Twitter, care, în filmul de prezentare unde apare alături de copiii săi, îşi axează campania pe probleme legate de rolul educaţiei şi pe situaţia şcolilor din New York. „Sunt mândră că am absolvit o şcoală publică şi sunt şi mai mândră că şi copiii mei merg la o şcoală publică. Mi s-au oferit şanse pe care copiii newyorkezi de astăzi nu le au. Conducătorii noştri ne dezamăgesc. Suntem acum cel mai inegal stat din ţară, cu bogăţii uriaşe dar şi sărăcie extremă”.

Ce ar mai trebui să ştim despre Cynthia Nixon? Că este o actriţă extrem de talentată, care a câştigat în 2004 premiul Emmy pentru Outstanding Supporting Actress cu rolul Miranda Hobbes din Sex and de City, dar şi câte un premiu Tony pentru Best Actress cu rolul său din spectacolul de pe Broadway„Play for Rabbit Hole” (care a câştigat şi un premiu Pulitzer) sau un Grammy , în 2009, pentru „Best Spoken Word” – album realizat pentru documentarul lui Al Gore, „An Inconvenient Truth”.

În 2006 a reuşit să învingă o boală teribilă – cancerul mamar, iar faptul că a ales să nu facă public acest lucru spune multe despre calităţile sale de luptătoare. Şi-a planificat intervenţia chirurgicală într-o zi de duminică pentru a nu interfera cu programul spectacolului de pe Broadway în care juca atunci. Recuperarea după intervenţie a făcut-o, de asemenea, într-o discreţie absolută.

Este căsătorită, din 2012, cu Christine Marinoni – o activistă cunoscută în rândul comunităţii LGBTQ. Din 2011, cuplul are un băieţel, Max, care s-a alăturat celorlalţi doi copii, Samantha şi Charles Ezekiel, pe care Nixon îi are din relaţia anterioară cu profesorul Danny Mozes.

Dacă va fi câştiga alegerile din luna noiembrie, actriţa în vârstă de 51 de ani – adversar declarat al  administraţiei Trump – va deveni prima femeie guvernator al statului New York şi, totodată, primul guvernator care trăieşte în mod deschis ca persoană gay. În prezent, doar opt dintre cei 50 de guvernatori ai statelor americane sunt femei.

Leave a Comment