Ziua îndrăgostiților: de la vin și sex, la felicitări romantice de Sfântul Valentin

Ne place sau nu, Valentine’s Day se sărbătorește, și la noi, pe 14 februarie! Trebuie să știți, însă, că – deși acum respectiva zi are doar conotații romantice legate inevitabil de dragoste, surprize frumoase, felicitări, bomboane și invitații la cină – istoria Zilei Îndrăgostiților este extrem de diferită față de ceea ce celebrăm în prezent. O mare parte din originile sărbătorii din februarie sunt încă necunoscute, dar ceea ce știm cu certitudine ne demonstrează că firea umană este fascinantă – și nu întotdeauna romantică! Ca să sintetizăm: la origini, sărbătoarea de la mijlocul lui februarie nu a fost despre romantism și dragoste ci despre sacrificii, sânge, mult vin și sex.

Concret: înainte de Sf. Valentin, a existat un vechi festival roman, numit Lupercalia, dedicat zeului fertilităţii, Lupercus, şi Iunonei. În timpul sărbătorii, preoții practicau un ritual de purificare ce implica sacrificiul de capre şi consumul excesiv de vin. Ulterior, preoţii ase dezbrăcau și alergau pe străzi, lovind femeile care le ieşeau în cale cu pieile jupuite de pe animalele sacrificate. Chiar dacă, la prima vedere, gestul pare oribil, femeile din acea vreme nu erau deranjate de loc de ritual ba, mai mult, chiar își doreau să fie „bătute” cu blana sângerândă, pentru că se spunea că prin acest ritual îşi pot îmbunătăţi fertilitatea și, implicit, şansele de a da naştere unui copil.
Urma apoi ceremonialul loteriei. În timpul Lupercaliei numele fetelor erau scrise pe bilețele și se adunau apoi într-un vas, de unde erau extrase de către băieți. Astfel, fiecărui băiat îi revenea o parteneră de sex pentru tot restul sărbătorii. Conform credințelor vremii, perechile formate ar fi trebuit să reziste împreună tot anul și, ulterior, să se căsătorească, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relaţie fizică de moment.

Nicolas Poussin, Triumful lui Pan

După apariția creștinismului, în încercarea de a evolua de la tradițiile păgâne ale Lupercaliei, biserica a adaptat această sărbătoare: deși a rămas o celebrare a fertilității și a dragostei, nivelul de alcool consumat cu această ocazie s-a redus considerabil iar loteria fetelor a fost înlocuită cu loteria sfinților: tinerii extrăgeau din vas numele unui sfânt al cărui mod de viaţă trebuiau să-l urmeze în cursul anului. Din păcate, obiceiul nu a fost de loc pe placul tinerilor şi este abolit în secolul al XIV-lea. În schimb, s-a păstrat tradiția ca cei care se simpatizează să își dăruiască, reciproc, simboluri ale afecțiunii.

Numele Sfântului Valentin începe să fie legat de această sărbătoare în timpul domniei lui Claudius al II-lea, primul împărat roman care s-a declarat creștin. Acesta era de părere că soldaţii însuraţi nu mai luptă la fel de bine şi s-a declarat împotriva mariajului dintre tineri. Preotul Valentin din Roma susținea, dimpotrivă, că mariajul este binecuvântat de Dumnezeu, astfel că a început să organizeze căsătorii secrete, împotriva regulamentelor oficiale. Trădat fiind, a fost închis și condamnat la moarte prin decapitare. Legendele spun că s-ar fi îndrăgostit de fiica paznicului și că, înainte de execuția planificată pentru 14 februarie, ar fi apucat să îi trimită acesteia un bileţel cu însemnarea „pentru Valentina mea” (cu varianta „al tău, Valentin”). Povestea a devenit tot mai populară iar Lupercalia s-a transformat, începând cu secolul al V-lea, în sărbătoarea Sfântului Valentin. „Responsabil” pentru această sărbătoare ar fi fost Papa Gelasius I (prelat de origine tunisiană, berberă), care ar fi promovat-o în încercarea de a stopa tradițiile păgâne ale romanilor.

În evul mediu, când au înflorit tradițiile cavalerești, sărbătoarea a devenit cu adevărat populară. S-a reluat tradiția loteriei și a perechilor formate cu ajutorul bilețelelor extrase din urnă. Cavalerul era obligat să își scrie pe mânecă numele domniței și să o protejeze apoi tot anul. Prima documentare a Zilei Îndrăgostiților ca sărbătoare romantică îi aparține lui Geoffrey Chaucer în 1382, în opera „Parlement of Foules”, ca fiind „ziua în care orice pasăre își alege perechea”. Poemul a fost scris în onoarea aniversării logodnei dintre Richard al II-lea şi Anna de Boemia. O altă veche poezie scrisă cu ocazia zilei îndrăgostiţilor îi aparţine lui Charles, duce de Orleans, care o adresează soţiei sale în timpul prizonieratului din Turnul Londrei. În 1537, regele Henric al VIII-lea stabileşte prin decret regal ca întreaga Anglie să sărbătorească Ziua Îndrăgostiţilor pe 14 februarie.

Pentru cei care nu aveau destulă imaginație și talent la scris, au apărut, în secolul al XIX-lea, cărticele cu mesaje de dragoste – acestea s-au dovedit a fi extrem de utile, astfel că popularitatea lor crescută a dus la apariția felicitărilor de Ziua Îndrăgostiților. Conform statisticilor recente, în prezent se transmit, cu această ocazie, mai bine de un miliard de cărţi poştale, felicitări, scrisori de dragoste şi e-mailuri pe tot globul.

Până la urmă, chiar dacă nu toți sunt fani ai acestei sărbători, să nu uităm totuși că reprezintă un pas timid către primăvară, anotimpul în care natura înflorește iar păsările și albinele (tare ne mai plac șabloanele!) își caută perechea. Haideți să uităm despre obiceiurile sălbatice ale romanilor și să ne găsim puțin timp pentru a cumpăra repede felicitări, ursuleți de pluș, cutii cu bomboane și buchete de flori. Cu tot consumerismul inevitabil asociat evenimentului, sunt oricum mai bune decât o piele sângerândă de capră!

Leave a Comment